May 17, 2021

Scintigrafia tiroidiana: avantajele investigației și indicatiile clinice

Scintigrafia tiroidiana este o procedură imagistică de medicină nucleară care poate depista și localiza o patologie tiroidiană nodulară sau difuză. Citește mai departe și află care sunt avantajele acestei investigații, indicațiile sale clinice și ce presupune pregătirea înainte de efectuarea procedurii.

Cuprins

1. Ce este scintigrafia tiroidiana?
2. Indicațiile clinice
3. Pregătirea pacientului
4. Cum se realizează procedura și cât durează?
5. Avantajele investigației vs riscuri
6. Efecte adverse posibile

Ce este scintigrafia tiroidiana?

ce este scintigrafia tiroidiana

Scintigrafia tiroidiana este o investigație imagistică de medicină nucleară care oferă informații despre structura și funcția tiroidei, o glandă localizată la nivelul gâtului care controlează metabolismul, procesul care reglează viteza cu care organismul transformă alimentele în energie.

Medicina nucleară folosește cantități mici de material radioactiv care poartă numele de radiotrasori. Aceștia se acumulează în tumori sau zone inflamate ale corpului și se pot atașa de proteine ​​specifice din organism.

Cel mai comun radiotrasor este F-18 fluorodeoxiglucoza (FDG), o moleculă similară cu glucoza. Celulele canceroase sunt mai active din punct de vedere metabolic și pot absorbi glucoza la o rată mai mare, lucru care permite medicului să detecteze anumite boli înainte de a putea fi observate la alte teste imagistice.

FDG este doar unul dintre mulți radiotrasori utilizați în medicina nucleară, în clinicile Affidea utilizându-se radiofarmaceuticul 99mTc-pertechnetate pentru scintigrafia tiroidiana.

De obicei, pacientului îi este administrat radiotrasorul intravenos, acesta acumulându-se în zona glandei tiroide. O cameră specială detectează emisiile de raze gamma de la radiotrasor, care sunt convertite în imagini cu ajutorul unui computer.

Indicațiile clinice ale scintigrafiei tiroidiene

scintigrafie tiroidiana indicatii clinice

Scintigrafia este utilizată pentru a determina dimensiunea, forma și poziția glandei tiroide. Iată care sunt cele mai comune indicații clinice ale acestei proceduri:

  • Evaluarea structurii generale a glandei tiroide (creștere nodulară sau difuză a glandei tiroide) în raport cu funcția acesteia;
  • Corelarea palpării tiroidiene cu descoperirile scintigrafice pentru a determina gradul funcțional al unei nodul palpabil sau descoperit incidental printr-o procedură imagistică morfologică (ecografie, tomografie computerizată, rezonanță magnetică);
  • Localizarea unui țesut tiroidian ectopic (ex. tiroidă linguală, coborâre incompletă a tiroidei);
  • Evaluarea hipotiroidismului congenital (agenezia totală sau hemiagenezia, dishormonogeneza, coborârea incompletă a tiroidei);
  • Evaluarea regiunii cervicale sau a maselor substernale în vederea confirmării țesutului tiroidian.
  • Diagnosticarea cancerului de tiroidă
  • Evaluarea modificărilor glandei tiroide după utilizarea medicamentelor, intervenții chirurgicale, radioterapie sau chimioterapie.

Pregătirea pacientului pentru scintigrafia de glanda tiroida

pregatire scintigrafie tiroidiana

Înainte de efectuarea procedurii, ar trebui să ții cont de următoarele indicații:

  • Nu există restricții alimentare - poți mânca și consuma lichide în mod normal în dimineața examinării;
  • Pentru pacientele de sex feminin - informează medicul dacă ești însărcinată sau alăptezi; în acest caz, scintigrafia tiroidiana va fi reprogramată la o dată ulterioară;
  • Prezintă medicului informațiile medicale relevante pentru diagnosticul scintigrafic: scintigrafii tiroidiene anterioare, alte investigații imagistice (ecografie tiroidiană, tomografie de regiune cervicală sau rezonanță magnetică) și analize de laborator (dozarea hormonilor tiroidieni T3, T4 și a TSH, ATPO, TG);
  • Pentru a crește sensibilitatea de detecție a scintigrafiei, cu acordul medicului ordonator (trimițător), se va întrerupe medicația care interferează cu metabolismul glandei tiroide;
  • Scintigrafia tiroidei se va efectua numai în absența saturării iodate a glandei tiroide. Studiile radiologice cu mediu de contrast care conțin iod trebuie evitate cu 4-6 săptămâni înaintea scintigrafiei tiroidiene.
  • Pacienții în tratament de substituție cu hormoni tiroidieni vor întrerupe pentru 2-3 săptămâni înaintea efectuării scintigrafiei tirodiene administrarea hormonilor tiroidieni (euthyrox);
  • Tratamentul cu methimazole sau propylthiouracil (antitiroidiene pentru tratamentul hipertiroidismului) trebuie să fie întrerupt cu 1 săptămână înaintea investigației.
  • Informează medicul dacă iei medicamente sau suplimente care conțin iod, inclusiv alge marine, siropuri pentru tuse, multivitamine sau medicamente pentru inimă.
  • Anunță personalul medical daca ai alergii la iod, medicamente și anestezice.
  • În zilele dinaintea examinării, pot fi efectuate teste de sânge pentru a măsura nivelul hormonilor tiroidieni din sânge.
  • Lasă bijuteriile și accesoriile acasă sau îndepartează-le înainte de inceperea examinării. Aceste obiecte pot interfera cu procedura.

Cum se realizează procedura și cât durează?

scintigrafia tiroidiana mod de desfasurare

Scintigrafia tiroidiana presupune, în mod normal, următorii pași:

1. Administrarea intravenoasă a radiotrasorului 99mTc-pertechnetate.

2. Te vei întinde pe o masă mobilă de examinare cu capul înclinat înapoi și gâtul întins. Camera gamma va capta apoi imagini ale glandei tiroide din trei unghiuri diferite. Va trebui să rămâi nemișcat pentru scurte perioade în timp ce camera face fotografii.

3. Rareori poate fi necesară și o achiziție suplimentară SPECT/CT (tomografie computerizată cu monoemisie fotonică), adică o scintigrafie tiroidiana tridimensională cuplată cu o achiziție clasică de tomografie computerizată, în doză mica, pentru o localizare mai precisă.

Administrarea intravenoasă a radiotrasorului și achiziția propriu-zisă a datelor durează aproximativ 30 de minute. Daca sunt necesare achiziții suplimentare sau SPECT/CT, acestea mai pot dura încă aproximativ 30 de minute.

Care sunt avantajele scintigrafiei tiroidiene în raport cu riscurile?

scintigrafie tiroidiana beneficii riscuri

Beneficii

  • Investigațiile de medicină nucleară oferă informații unice care sunt adesea imposibil de obținut cu ajutorul altor proceduri imagistice.
  • Medicina nucleară furnizează cele mai utile informații de diagnostic sau tratament pentru multe boli și afecțiuni.
  • O scintigrafie tiroidiană este mai puțin costisitoare și poate oferi informații mai precise decât operațiile exploratorii.

Riscuri

  • Deoarece examenele de medicină nucleară folosesc doar o doză mică de radiofarmaceutice, pacienții au o expunere relativ scăzută la radiații, doza fiind acceptabilă pentru investigațiile de diagnosticare. Astfel, beneficiile potențiale ale scintigrafiei tiroidiene depășesc riscurile expunerii la radiații.
  • Medicii folosesc proceduri de diagnostic de medicină nucleară de mai bine de șase decenii. Nu se cunosc efecte adverse pe termen lung de la o astfel de expunere la doze mici de radiații.
  • Reacțiile alergice la radiotrasori sunt extrem de rare și de obicei ușoare.

Efecte adverse posibile

scintigrafie tiroidiana efecte adverse

Medicina nucleară este caracterizată printr-o incidență redusă a efectelor secundare nedorite, acute sau cronice. În perioada 1980–2000 au fost înregistrate anual în Europa sub 50 de raportări. În plus, majoritatea efectelor raportate au fost ușoare și au avut o natură temporară, cum ar fi iritațiile, înroșirea, gustul metalic și reacțiile vasovagale. Foarte puține efecte secundare nedorite au necesitat tratament.

În cazul trasorilor marcați cu 99mTc au fost raportate câteva cazuri de anafilaxie, angioedem și enantem/exantem. Aceste cazuri subliniază faptul că, deși rare, pot apărea efecte secundare, iar riscul nu trebuie ignorat în totalitate.

*Articolul are un rol pur informativ și nu substituie consultul medical specializat. 

Îți poți face o programare pentru scintigrafie tiroidiana, sunând la numărul 021 9338 sau completând formularul online.

Investigația este disponibilă în următoarele centre Affidea:

București - Affidea Fundeni (Șos. Fundeni nr. 258, Sector 2, București)