September 25, 2021

Răzvan Predica, Country Manager Affidea România, speaker în cadrul ROHO 2021

135 de vorbitori, 2 zile de conferințe și dezbateri, o temă de maximă actualitate

Prevenția trebuie să fie o prioritate pentru sectorul medical

Răzvan Predica, Country Manager Affidea I Hiperdia România, a tras un semnal de alarmă în privința lipsei programelor de prevenție medicală din țara noastră în cadrul Convenției Române a Spitalelor (ROHO), eveniment care a reunit 135 de speakeri naționali și internaționali, care s-a desfășurat pe 23 și 24 septembrie la București.

“Potrivit Raportului Comisiei Europene Starea Sănătății în UE – România 2019, țara noastră, comparativ cu celelalte state membre, investește cei mai puțini bani în prevenția bolilor – doar 1,7% din cheltuielile cu sănătatea, în timp ce media UE este de 3,1%. Astfel, într-un an, România investește pentru prevenție doar 18 euro/persoană,“ a declarat oficialul Affidea I Hiperdia, principal speaker în cadrul evenimentului ROHO.

În aceste condiții, sistemul privat trebuie să găsească variantele pentru a oferi servicii medicale populației, să informeze și să educe oamenii în prevenția anumitor patologii, să găsim formule pentru a facilita accesul persoanelor la investigații și tratamente. “Să nu uităm că speranța de viață în România este de 75,3 ani, în timp ce media în UE este de 80,8 ani, numărul mare de decese fiind atât din cauze tratabile, cât și prevenibile, “ a adăugat Răzvan Predica.

Razvan Predica country manager Affidea Romania ROHO 2021

Răzvan Predica Country Manager Affidea Romania- speaker în cadrul ROHO 2021 secțiunea “Provocări europene majore în sănătate”

Affidea România face parte din Grupul Affidea, liderul european în servicii de diagnostic imagistic de înaltă performanță, ambulatoriu și tratament al cancerului. Grupul Affidea operează în 16 ţări: Polonia, Ungaria, România, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Turcia, Republica Cehă, Portugalia, Spania, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Elveţia şi Lituania.