May 17, 2021

Nodulii tiroidieni: depistare, monitorizare și tratament – interviu cu Dr. Lavinia Rusali

""

"tiroida

Doamna Dr. Lavinia Rusali, medic specialist Endocrinologie în cadrul Centrului Affidea Constanța, a vorbit pentru site-ul oficial al Affidea România despre cauzele apariției nodulilor tiroidieni, investigațiile recomandate pentru monitorizarea corectă a acestora și modalitățile de tratament.

Doamna Dr. Lavinia Rusali, vă rugăm să ne spuneți mai întâi ce sunt nodulii tiroidieni și cât de mult ar trebui să ne îngrijoreze prezența lor?

Nodulii tiroidieni reprezintă o patologie foarte frecventă în practica endocrină, mai ales în rândul femeilor cu vârste peste 40 de ani, reprezentând modificări de structură la nivel tiroidian, fără o cauză specifică, de cele mai multe ori. Adesea, prezența acestor noduli tiroidieni este descoperită întâmplător în cazul unor investigații precum ecografia în zona cervicală și, de multe ori, prezența lor nu are neapărat o semnificație clinică.

Orice persoană, în momentul în care aude că are un nodul, se sperie fiindcă primul gând este legat de cancer. În patologia tiroidiană, nodulul este un factor frecvent întâlnit. Dacă este vorba de mai mulți noduli, cu dimensiuni mici, sub un centimetru, nu sunt motive de îngrijorare. Evoluția în timp a nodulului trebuie monitorizată prin investigații imagistice, cum ar fi ecografia tiroidiană o dată la 3-6 luni în primă fază. În cazul în care acesta nu-și modifică dimensiunea sau chiar scade în dimensiune, urmărirea ecografică anuală a nodulului este suficientă.

În cazul în care avem de-a face cu un nodul mai mare de 1 cm, prost delimitat, cu o structură anormală, vascularizat în interior, abia atunci începem să ne ridicăm semne de întrebare și recomandăm pacientului investigații suplimentare.

Un aport crescut de iod sau, din contră, un deficit de iod poate duce la apariția nodulilor tiroidieni. O altă cauză ar putea fi bolile autoimune, precum Tiroidita Hashimoto, care poate evolua cu apariția mai multor noduli. Aceștia ar fi câțiva dintre factorii de risc, dar întâlnim și pacienți care nu prezintă niciunul dintre acești factori și, cu toate acestea, descoperă că au noduli tiroidieni.

Ce investigații recomandați pacienților pentru monitorizarea nodulilor tiroidieni?

Întotdeauna când se descoperă o anomalie tiroidiană, fie că este vorba de un chist tiroidian sau de un nodul, pacientul trebuie să facă o evaluare completă. Ecografia este una dintre investigațiile recomandate de medicul specialist, dar pe lângă aceasta mai trebuie făcut, după caz, un dozaj hormonal, fiindcă acel nodul poate produce hormoni tiroidieni. De asemenea, specialiștii recomandă și dozajul anticorpilor tiroidieni.

Când se impune instaurarea unui tratament pentru nodulii tiroidieni și în ce constă acesta?

Dacă pacientul asociază o hiperfuncție, se administrează tratamentul corespunzător, fie medicamentos, fie chirurgical. În cazul în care pacientul asociază o hipofuncție, aceasta se corectează de obicei prin administrarea exogenă de hormoni tiroidieni, iar în cazul în care funcția este normală, se poate încerca un tratament cu hormoni tiroidieni.

Dacă avem de-a face cu un nodul mic, de câțiva milimetri, există varianta tratamentului substitutiv. De cele mai multe ori, un nodul tiroidian nu dispare, rămâne la fel sau are o creștere lentă, dar nu dispare. Singura modalitate de a scăpa definitiv de un nodul tiroidian este intervenția chirurgicală.

Intervenția chirurgicală este recomandată în cazul în care nodulul are un aspect de malignitate. Puncția tiroidiană este cea care ne poate ajuta la stabilirea corectă a diagnosticului, și doar în cazul în care toate investigațiile ne indică un diagnostic de malignitate, doar atunci recomandăm pacientului intervenția chirurgicală.

Pacienții trebuie să știe că puncția este o investigație non-invazivă, realizată cu un ac fin, asupra celei mai suspecte zone din acel nodul, neexistând niciun risc de răspândire a celulelor tumorale. Puncția este o investigație care ne arată natura nodulului tiroidian, ajutându-ne astfel la stabilirea corectă a diagnosticului.

În cazul în care semnele nu indică un diagnostic de malignitate, recomandăm pacienților monitorizarea periodică a nodulului o dată la 6 luni, prin dozaj hormonal și ecografie tiroidiană.

* Acest articol are rol informativ și nu se substituie consultului medical.