May 12, 2020

Rețeaua Affidea România, partener medical al CSO Voluntari

Trăim vremuri foarte dificile, iar suportul profesionist în domeniul medical pentru sportivi este absolut indispensabil. Tocmai de aceea, baschetbaliștii de la CSO Voluntari se pot considera norocoși și privilegiați, având din această lună coechipieri noi, foarte valoroși, profesioniști și de mare încredere.

Affidea România, prin clinicile sale din București (Affidea și Hiperdia), va asigura echipei noastre servicii medicale de-a lungul sezonului 2020/2021, clubul nostru având deplină încredere că acest parteneriat ne va ajuta în drumul nostru către marea performanță.

Ionuț Georgescu, Team Manager CSO Voluntari:

”Affidea și Hiperdia sunt acei prieteni pe care trebuie neapărat să îi ai în telefon, la apelare rapidă, dar pe care ai vrea să îi suni doar atunci când vrei să îi inviți la meciuri sau când vrei să sărbătorești o victorie. Din păcate, știm bine, în sport problemele medicale sunt inevitabile. Tocmai de aceea ne-am dorit foarte mult niște parteneri de încredere, pe care să putem conta la greu și pe care să îi știm aproape de noi, gata să ne asiste prin profesionalism și examinări performante. Le mulțumim mult noilor noștri parteneri, mai ales că s-au apropiat de club și de echipa de baschet într-un moment dificil, când sănătatea sportivilor noștri și reîntoarcerea lor la antrenamente, în condiții de siguranță, sunt principalele noastre obiective!”

Răzvan Predica, Country Manager, Affidea România:

“Suntem mândri să punem la dispoziție excelența în medicină și performanțele medicale ale companiei noastre pentru a susține performanțele sportivilor de la CSO Voluntari. Sănătatea este cea mai importantă, iar forța de a câștiga vine din interior, dintr-o bună condiție fizică și o mentalitate de învingător. Ne bucurăm că putem susține sportivii CSO Voluntari, cărora le dorim, în primul rând, să fie sănătoși și să aibă succes în toate competițiile în care vor participa. Affidea este și va rămâne un puternic susținător al stilului de viață sănătos, al controalelor medicale de prevenție și al rolului important pe care îl joacă sportul, în general, pentru sănătate”.

Rețeaua Affidea România face parte din Grupul Affidea, liderul european în servicii de diagnostic imagistic de înaltă performanță. În România, Affidea deține 36 de clinici medicale, dintre care 7 doar în București.  Compania oferă pacienţilor o gamă extinsă de servicii de Radiologie imagistică şi medicină nucleară, Consultații de specialitate, Analize de laborator şi servicii de Spitalizare de zi, la cele mai înalte standarde de calitate.

Îți poți face o programare într-una din clinicile Affidea|Hiperdia sunând la numărul 021 9338 sau completând formularul online.