November 17, 2019

Diagnosticul și tratamentul oboselii cronice – Interviu cu Dr. Eugenia Balanescu

Diagnosticul oboselii cronice este un diagnostic de excludere a bolilor organice (inflamatorii, infecţioase sau neinfecţioase, anemii, boli cardiace, boli pulmonare, neurologice etc), de aceea diagnosticul de oboseală cronică implică un protocol elaborat de evaluare. Astfel, pacienţii care se adresează clinicilor Affidea-Hiperdia au la dispoziție toate pârghiile necesare diagnosticului (clinicieni de diverse specialităţi şi metode paraclinice de la electromiogramă, RMN, CT, laborator), este de părere Dr. Eugenia Bălănescu, Medic primar medicină internă, Specialist în boli autoimune, Clinica Hiperdia-Affidea Bucureşti “Piaţa Sudului”.

""

Suntem într-o perioadă care predispune la neplăcerile cauzate de o “boală modernă”, oboseala cronică. Spuneţi-ne care sunt factorii de risc şi cine este predispus pentru această afecţiune?

Oboseala este simptomul alarmă cel mai frecvent întâlnit în practica medicală.

Ea se defineşte ca incapacitatea de a începe sau susţine o acţiune, abandonul fiind generat de senzația de slăbiciune severă şi/sau reducerea capacităţii de concentrare, modificarea memoriei de scurtă durată şi chiar de instabilitate emoţională.

În funcţie de durata simptomatologiei care defineşte oboseala, aceasta se clasifică a fi recentă (durata mai puțin de o luna), prelungită (durata mai mult de o lună şi mai putin de 6 luni) si cronică (durata mai mult de 6 luni).

Afectează practic toate categoriile de vârstă, fiind consecinţa dezechilibrului între efortul efectuat de organism (efort fizic, intelectual, emoţional) şi eficienţa mecanismului de refacere a acestuia.

Efortul ce poate induce oboseala este fizic, intelectual, emoţional sau toate concomitent. Mecanismele de refacere ale organismului sunt: somnul, sursa de calorii şi confortul emoţional. Acestea funcţionează atât în condiţii de sănătate cât și în condiţii de boală a organismului.

O formă de efort mult mai toxic în zilele noastre este efortul emoţional ce sfârşeşte prin oboseala cunoscută sub denumirea de „Sindrom de Burn Out” al tinerilor perfecţioniști sau fragili în faţa stresului; acesta se prezintă ca epuizarea fizică, psihică, emoţională inducând lipsa interesului pentru activităţile zilnice, pentru performanţă, pentru buna dispozitie.

Este consecinta unor perioade foarte lungi de stres la locul de muncă, adică un program de lucru constant prelungit şi/sau un volum prea mare de activitate.  Din nefericire, recuperarea unui pacient este de lungă durată, implică schimbarea dramatica a stilului de viaţă, deci o complianţă ridicată a pacientului care trebuie sa își recunoască limitele şi să abandoneze cursa sinucigaşă.

Privarea de somn este o alta cauză frecventă a oboselii cronice şi asta se datorează adeseori lipsei de timp sau lipsei de disciplină a somnului, generată fie de un program cu ture de noapte, fie de o viaţă haotică sau insomniilor de cauza organică (durere cronica sau neurovegetativa de la începerea menopauzei) sau psihică (stres și anxietate) şi, nu în ultimul rând, apneei în somn.

Aş dori să ne oprim asupra oboselii cronice secundare, trezirilor automate generate de lipsa de oxigen indusă de oprirea respiraţiei în somn ceea ce defineşte sindromul de apnee în somn.

Este o cauză subevaluată şi gravă nu numai prin disfuncţionalitătile date de oboseala cronică în sine, dar şi prin disfuncțiile de organ (creier, inimă, rinichi) induse de lipsa de oxigen adesea severă din timpul somnului (atenţie, o treime din zi o petrecem dormind – deci cei cu apnee în somn sunt într-o maximă disfuncționalitate timp de o treime din fiecare zi); de aceea trebuie identificată apneea în somn, ulterior cu evaluarea cauzelor obstrucţiilor căilor aeriene şi tratarea cu ventilaţie asistată (CPAP – introducerea oxigenului de către un aparat ce face presiune continuă care poate să depăşească „obstacolul” din căile aeriene).

Recunoaşterea sindromului de apnee în somn implică asistarea somnului având ca țintă prezenta sforăitului urmată de dispariţia zgomotului timp de 7 secunde, în medie.

Sindromul este frecvent la obezi, dar poate afecta şi normoponderalii, impune o evaluare laborioasă (ORL, somnolog, pneumolog, cardiolog, nefrolog, neurolog etc) care poate ghida etiologia şi strategia terapeutică. La pacienţii cu obezitate extremă, uneori, este suficientă reducerea indicelui de masă corporală (IMC) pentru rezolvarea apneei în somn, ceea ce atrage atenția asupra consecințelor grave ale obezității impunând strategii personalizate de obținere a unui IMC cât mai aproape de ideal.

Sindromul de oboseala cronică (encefalomielita mialgică) este o formă particulară (prin mecanismul de producere – pare a fi inițiat de o infecție virală care amorsează mecanisme neuro-endocrine subtile) şi severă (invalidizând prin imobilizare la pat cu neputinţa de a efectua activităţi de autoîngrijire, somnolenţă extremă şi declin cognitiv, practic compromiţând viaţa socială şi profesională fără o cauză organică), diferenţiind prin tabloul clinic această formă de oboseală cronică.

Este nevoie de o terapie de lungă durată în echipă extinsă  (psiholog, terapie comportamentală, kinetoterapeut) şi, adesea, vindecarea este incompletă.

 

În ce constă diagnosticarea oboselii cronice şi care ar fi indicaţiile şi mijloacele pe care au la dispoziţie pacienţii noştri care doresc să vă caute la clinicile Affidea-Hiperdia Bucureşti?

Diagnosticul oboselii cronice este un diagnostic de excludere a bolilor organice (inflamatorii, infecţioase sau neinfecţioase, anemii, boli cardiace, boli pulmonare, neurologice etc) de aceea declararea drept oboseală cronică implică un protocol elaborat de evaluare: pacienţii care se adresează clinicilor Affidea-Hiperdia au la dispoziție toate pârghiile necesare diagnosticului (clinicieni de diverse specialităţi şi metode paraclinice de la electromiogramă, RMN, CT, laborator).

 

Dată fiind expertiza dumneavoastră, se pot corela şi alte patologii cu oboseala cronică, poate fi aceasta semnul altor boli mai grave? Pentru ce alte specialităţi pot apela la dumneavostră pacienţii noştri?

Oboseala cronică poate fi forma de prezentare a unor boli grave însoţite sau nu de sindrom biologic inflamator exprimat prin creşterea VSH, fibrinogen, proteina C reactivă. Bolile care se însoţesc de sindrom biologic inflamator pot fi infecţioase cronice (TBC, Borellioza, infecţii HCV si HBV, infecţii HTLV etc) sau non-infectioase cronice (maligne – cancere de orice fel sau non-maligne – boli autoimune cum ar fi lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă; psoriazis, sarcoidoză, vasculite).

Altă cauză este scăderea cronică a oxigenului din sângele arterial (hipoxia) care poate apărea în boli severe: cardiace (boli ale valvelor, boli ale coronarelor, boli ale muşchiului inimii şi boli ale pericardului), pulmonare (bronşita cronică obstructivă, emfizemul pulmonar, fibrozele pulmonare profesionale sau ne-profesionale) şi apneea în somn.

Se poate prezenta ca oboseală cronică şi scăderea lentă a valorilor hemoglobinei (anemii de orice cauză).

O serie de boli ale sistemului endocrin se pot prezenta ca oboseală cronică (diabet zaharat, disfuncţii tiroidiene şi suprarenaliene).

Inclusiv modificările electroliţilor serici pot determina oboseala cronică (modificări ale nivelului calciului, potasiului, sodiului, magneziului etc).

Oboseala cronică însoţeşte majoritatea bolilor psihiatrice. Nu în ultimul rând, medicaţia cronică poate induce oboseala cronică (hipotensoare, anticonvulsivante, antialgice centrale, anxiolitice).

Iată de ce anamneza şi examenul clinic nu sunt suficiente pentru diagnosticarea oboselii cronice fiind absolut necesare evaluări paraclinice complexe care uneori pot depăşi algoritmul de mai sus.

În ceea ce mă priveşte, expertiza este în medicina internă – imunologie clinica, ceea ce înseamnă majoritatea bolilor autoimune.

 

*Articolul are un rol pur informativ și nu substituie consultul medical specializat.