Colonoscopie

Despre serviciu

Ai nevoie de o colonoscopie? În cadrul clinicilor Affidea beneficiezi de investigații imagistice la standarde de calitate europene. Fă-ți chiar acum o programare la numărul 021 9338 sau prin intermediul formularului online, în una din cele 2 clinici Affidea în care acest serviciu este disponibil!

Ce este colonoscopia?

Colonoscopia, cunoscută și sub numele de endoscopie digestiva inferioara, este o procedură medicală care are scopul de a depista eventuale anomalii sau modificări la nivelul mucoasei intestinului gros, al colonului și al zonei rectale. În timpul acestei investigații, medicul specialist utilizează un aparat flexibil și subțire (colonoscop), care este prevăzut cu cameră video și pe care îl introduce prin anus pentru a prelua imagini din interiorul intestinului, acestea fiind redate pe un ecran.

Colonoscopia este o procedură prin care se pot pune diagnostice foarte precise în cazul unor afecțiuni de mici dimensiuni cum sunt micro-polipii sau se pot evidenția mici modificări de nuanță ale mucoasei intestinului gros.

În ceea ce privește acuratețea diagnosticului, colonoscopia este superioară celorlalte metode de investigare imagistică (CT, RMN, irigografie). Cu toate acestea, rata diagnosticului este influențată în proporție de peste 95% de calitatea pregătirii pacientului, fiind important ca intestinul să fie cât mai curat în momentul investigației.

De asemenea, în timpul efectuării colonoscopiei, medicul specialist poate preleva și probe de țesut pentru efectuarea unei biopsii sau pot fi îndepărtate excrescențe anormale, cum ar fi polipii.

Pentru colonoscopie este indicat ca pacientul să aibă recomandare din partea unui medic în urma unei consultații. Acesta poate fi medicul de familie, medicul internist, chirurg sau medicul gastroenterolog.

Colonoscopia poate fi efectuată ca screening pentru cancerul de colon, rectal sau colorectal dar și pentru diagnosticarea altor probleme de sănătate:

  • identificarea polipilor și îndepărtarea acestora;

  • evaluarea naturii polipilor sau a altor formațiuni anormale;

  • identificarea cauzelor unor modificări inexplicabile de digestie, tranzit intestinal, constipație cronică sau diaree;

  • evaluarea simptomelor de durere abdominală

  • stabilirea cauzei sângerărilor rectale sau a sângelui în scaun;

Cand este indicat să efectuăm o colonoscopie?

Este recomandat ca orice persoana cu vârsta de peste 45 de ani să efectueze colonoscopia o dată la 10 ani.  În cazul persoanelor care prezintă un risc crescut de cancer de colon sau rectal, ori au un istoric de familie în acest sens, este indicat ca investigația să fie repetată cu o frecvență mai mare, odată la 1-5 ani. Categoriile de persoane cu risc major sunt:

  • persoanele care suferă de boala inflamatorie intestinală;

  • persoane cu istoric familial de cancer la colon sau rectal;

  • persoanele cărora le-au fost îndepărtați polipi în timpul unei colonoscopii anterioare;

  • persoane cu antecedente de cancer de colon sau rectal;

  • persoane supraponderale, obeze, sedentare;

  • persoane consumatoare de tutun și de alcool.

De asemenea, colonoscopia este recomandată în următoarele situații:

  • prezența sângelui în scaun

  • tulburări de tranzit intestinal persistente (constipație, diaree și mai ales alternanța constipație/diaree)

  • dureri abdominale de cauza neprecizată, mai ales la persoanele de peste 45 ani

  • istoric familial de cancer la colon sau de tub digestiv, precum și istoric de polipi colonici

  • markeri tumorali cu valoare peste normal (CEA, CA 19-9)

  • screening în scopul prevenției sau descoperirii precoce a unui posibil cancer colonic, respectiv polipi colonici.

Tipuri de colonoscopie

Exista mai multe tipuri de colonoscopie. Medicul o va recomanda pe cea mai potrivită pentru fiecare pacient.

Colonoscopie parțială

Cunoscută și sub denumirea de rectosigmoidoscopie, colonoscopia parțială examinează exclusiv partea inferioară a colonului - rectul și colonul sigmoid. Fiind o procedură mai puțin invazivă, aceasta se efectuează, în general, fară anestezie/sedare.

Colonoscopie totală

Colonoscopia totală implică examinarea întregului colon și se poate efectua cu sau fară sedare.

Colonoscopie virtuală

Colonoscopia virtuala este, de fapt, o tomografie computerizată, aceasta permițând medicului să vadă imagini din interiorul colonului fară a se introduce un colonoscop în intestinul gros.

Este dureroasă colonoscopia?

Ca urmare a introducerii în colon a colonoscopului și a unei cantități de aer sau CO2 care ajută la destinderea colonului pentru examinare, colonoscopia este dureroasa pentru unii pacienți, mai ales dacă procedura se realizează fară sedare. De asemenea, pentru pacienții care au avut diferite intervenții chirurgicale la nivel abdominal sau la cei cu un prag de sensibilitate la durere mai ridicat, investigația poate fi și mai neplăcută.

Pot efectua o colonoscopie cu anestezie?

Colonoscopia poate fi efectuată cu analgosedare (administrarea intravenoasă a unor substanțe cu efect de relaxare și diminuare a durerii) sau, atunci când este cazul, cu sedare profundă (administrare intravenoasă a unor medicamente care induc un somn profund). Pacientul își revine din anestezie la scurt timp după terminarea procedurii, rămânând sub supraveghere 20-60 min, după care poate pleca acasă însoțit de un aparținător.

Imediat după efectuarea unei colonoscopii cu anestezie, pacientului îi este interzis să conducă autovehicule sau să efectueze diferite activități ce necesită atenție sporită (de ex, manipularea utilajelor).

Cum se desfășoară o colonoscopie?

Procedura se desfășoară în prezența medicului specialist și a unui anestezist, dacă pacientul efectuează o colonoscopie cu anestezie parțială sau totală. Durata totală a unei colonoscopii este de 30 - 60 de minute.

În timpul procedurii, pacientul trebuie să stea întins pe un pat de spital, așezat pe o parte, cu genunchii la piept. Mai departe, medicul introduce colonoscopul în anus, prin rect, și apoi în colon, expandând volumul acestuia cu ajutorul unui canal de insuflație cu care tubul este dotat, prin care se introduce aer sau dioxid de carbon, pentru a obține imagini cât mai clare. Camera video dotată cu lumină și atașată de capul tubului va transmite imaginile din interiorul colonului pe un ecran pe care pot fi înregistrate.

Pregătirea pentru colonoscopie a pacientului

Pregătirea pentru colonoscopie trebuie realizată conform indicațiilor medicului specialist. Medicul care efectuează investigația trebuie informat despre bolile avute anterior, intervențiile chirurgicale și eventualul tratament medicamentos pe care îl luați în mod curent. În funcție de ora programării se poate stabili administrarea tratamentului curent. De asemenea, este important să informați medicul daca aveți alergii la anumite medicamente.

Alimente permise înainte de colonoscopie

Începând cu 7 zile înainte de colonoscopie, nu se consumă alimente bogate în fibre vegetale, semințe, cereale (musli), salată, sfeclă roșie, varză roșie, tomate, castraveți, struguri sau citrice, deoarece culorile acestora pot influența interpretarea rezultatelor procedurii.

Cu 4 zile înainte de colonoscopie se pot consuma următoarele alimente:

  • supa strecurată

  • iaurt

  • brânză de vaci

  • pâine alba (fară semințe)

  • carne slabă, fiartă sau grătar

Începând cu a 3-a zi înaintea efectuării procedurii, pacientul trebuie să urmeze o dieta lichidă:

  • supe simple, lichide;

  • cafea fără lapte sau frișcă;

  • ceai;

  • suc fară pulpă;

  • apă.

De asemenea, medicul va prescrie laxative în scopul curățării complete a colonului pentru efectuarea, în condiții optime, a procedurii. Aportul de alimente este oprit complet cu o seară înaintea efectuării procedurii.

Contraindicațiile colonoscopiei

În anumite situații, colonoscopia este contraindicată, cum ar fi în cazul pacienților care suferă de diverticulită. În cazul în care pacientul este suspect de diverticulită, se recomandă tomografia computerizată (CT) în loc de colonoscopie.

De asemenea, în cazul sarcinii, colonoscopia este contraindicată. Dacă procedura nu poate fi amânată după naștere, medicul poate lua decizia de a realiza colonoscopia chiar și unei femei însărcinate.

Colonoscopie - riscuri și complicații

Ca în cazul oricărei examinări, colonoscopia poate avea riscuri, fiind o procedură invazivă care presupune intubarea colonului și acțiunea asupra mucoasei colice. Deși cazurile în care apar complicații sunt rare, acestea pot fi:

  • alergii la medicamentele administrate

  • hemoragie post-polipectomie sau perforația colonului

  • hipoxia

  • deprimare cardiorespiratorie

  • deshidratare

  • alterarea stării de conștiență

  • insuficiență renală acută

  • nefropatie

  • rectoragii persistente

  • febră, frisoane sau durere abdominală severă

Programează-te pentru o colonoscopie

Te așteptăm în una din următoarele clinici Affidea:

Bucuresti - serviciu disponibil în clinica Affidea Fundeni
Valcea - serviciu disponibil în clinica Sanmed Valcea Imagistica

FAQ

Întrebări frecvente

Întrebări frecvente

1. Cum se fac programările?

Programările se pot efectua telefonic, la numărul 021 9338 (Contact Center) sau online, accesând secțiunea „Programare Online” ori chat-ul de pe affidea.ro.

2. Programările sunt necesare și pentru recoltarea de probe pentru analize?

Dacă pacientul dorește să efectueze analize contra cost sauprin asigurători privați, programarea nu este necesară. Pacientul se poate prezența direct în programul de recoltare al laboratorului. În cazul analizelor decontate prin CNAS, programarea este necesară, în funcție de bugetele alocate fiecărei clinici și se poate face prin apel la 021 9338. Este important de verificat disponibilitatea laboratorului în fiecare clinică pentru că nu toate centrele Affidea oferă servicii de analize.

3. Pacientul poate beneficia de servicii decontate prin CAS în clinicile Affidea?

Da, atât pentru recoltare de analize, consultații, cât și pentru investigații imagistice. Affidea oferă și pachete de prevenție gratuite, decontate prin medicul de familie, structurate pe categorii de vârstă: copii (0–18 ani), adulți asimptomatici, persoane între 40–60 de ani, gravide, persoane cu risc de diabet sau boală cronică de rinichi etc. Detalii supliomentare prin apel la Contact Center la 021.9338.

4. Care sunt costurile pentru consultații și investigații?

Prețurile diferă în funcție de clinică și pot fi aflate apelând 021.9338 sau accesând chat-ul de pe site. Pe affidea.ro, în secțiunea de programare online, pot fi vizualizate atât programul medicilor, cât și costul serviciilor, înainte de confirmarea programării.

5. Cum pot afla rezultatele analizelor mele?

Rezultatele pot fi accesate pe rezultate.affidea.ro, prin introducerea CNP-ului și a codului de pacient primit la recepția clinicii. De asemenea, pacientul își poate crea cont în platforma My Affidea, unde are acces atât la rezultate, cât și la imaginile investigațiilor efectuate.

6. Ce documente sunt necesare la consultație / investigație?

Este recomandat să aduceți istoricul medical, actul de identitate (buletin/pașaport), recomandările medicale și analizele anterioare. Pentru minori, este necesar și actul de identitate al tutorelui legal. În cazul investigațiilor RMN, pacientul trebuie să declare eventualele implanturi metalice sau stimulatoare cardiace, care pot reprezenta contraindicații.

7. Ce documente sunt necesare pentru accesarea serviciilor decontate?

Pentru serviciile decontate sunt necesare următoarele documente: biletul de trimitere CNAS (de la medicul de familie sau specialist), cardul de sănătate și actul de identitate. Biletul de trimitere este valabil 30 sau 90 de zile calendaristice de la emitere, în funcție de diagnostic.

8. Cum se poate anula sau modifica o programare?

Programările pot fi anulate sau modificate apelând numărul 021 9338 sau prin chat-ul de pe site.

9. Cu cât timp înainte se poate anula o programare?

Cu 24 de ore înainte de programare, sistemul trimite automat un mesaj pentru confirmare sau anulare. Pacientul poate răspunde direct la mesaj pentru a confirma sau anula programarea.

10. Affidea oferă servicii de imagistică (RMN, CT, ecografie)?

Da, Affidea oferă servicii de imagistică (RMN, CT, ecografie, radiologie), iar disponibilitatea variază în funcție de clinică. Unele centre dispun și de servicii avansate de medicină nucleară (PET/CT, scintigrafie, SPECT), precum Affidea Fundeni, CT Clinic Cluj și Affidea Timișoara.

11. Clinica acceptă asigurări medicale private?

Da, clinicile acceptă asigurători privați (ex.: Signal Iduna, Asirom, Omniasig etc.). Este recomandat că pacientul să verifice în prealabil dacă serviciul dorit este acoperit de poliță și dacă este necesară o aprobare prealabilă.

12. Se pot combina într-o singură vizită în clinică servicii decontate și cu plată?

Da, pacienții pot beneficia, în aceeași zi, de servicii diferite — unele contra cost, altele decontate CNAS — în funcție de programul medicilor. Programările pentru aceste servicii se realizează separat.

13. Affidea oferă servicii de spitalizare de zi?

Da, spitalizarea de zi este disponibilă pentru monitorizarea afecțiunilor cronice, explorare diagnostică, evaluare preoperatorie, controale postoperatorii și chimioterapie. Serviciile de chimioterapie sunt decontate de CNAS. Iată clinicile care oferă spitalizare de zi: Affidea Fundeni, Affidea Constanța, Affidea Arad, centrele MedEuropa.

14. Există facilități pentru persoanele cu dizabilități?

Da, majoritatea centrelor Affidea sunt dotate cu rampe de acces și lifturi pentru pacienții cu dizabilități. Se recomandă verificarea facilităților pentru fiecare clinică.

15. Care este programul clinicilor?

Programul variază în funcție de clinică. În general, programul standard este: luni–vineri, interval 07:30–20:00. Detaliile exacte sunt disponibile pe pagina fiecărei clinici pe affidea.ro. Unele clinici au program și sâmbătă, în special pentru investigații imagistice, dar și pentru consultații, în funcție de disponibilitatea medicilor. Se recomandă verificarea punctuală pentru fiecare clinică.

Clinici cu acest serviciu

Centre de excelență oncologică

Centrul de excelență Affidea Fundeni

Sos. Fundeni nr. 258
Sector 2 - București
021.9338
Centre de diagnostic

Affidea Sema 2

Splaiul Independenței Nr. 319L, Cladirea Berlin, Complex Sema Parc, Intrare C
Sector 6 - București
021.9338
Centre de diagnostic

Affidea Timișoara 2

Str. Coriolan Brediceanu nr. 10 A, în incinta Afi Park
Timișoara - Timiș
021.9338
Centre de diagnostic

Exmed Alexandria Ghica

Str. Alexandru Ghica nr. 121
Alexandria - Teleorman
021.9338
Centre de diagnostic

Affidea Fundeni

Despre serviciu - Colonoscopie

Ai nevoie de o colonoscopie? În cadrul clinicilor Affidea beneficiezi de investigații imagistice la standarde de calitate europene. Fă-ți chiar acum o programare la numărul 021 9338 sau prin intermediul formularului online, în una din cele 2 clinici Affidea în care acest serviciu este disponibil!

Ce este colonoscopia?

Colonoscopia, cunoscută și sub numele de endoscopie digestiva inferioara, este o procedură medicală care are scopul de a depista eventuale anomalii sau modificări la nivelul mucoasei intestinului gros, al colonului și al zonei rectale. În timpul acestei investigații, medicul specialist utilizează un aparat flexibil și subțire (colonoscop), care este prevăzut cu cameră video și pe care îl introduce prin anus pentru a prelua imagini din interiorul intestinului, acestea fiind redate pe un ecran.

Colonoscopia este o procedură prin care se pot pune diagnostice foarte precise în cazul unor afecțiuni de mici dimensiuni cum sunt micro-polipii sau se pot evidenția mici modificări de nuanță ale mucoasei intestinului gros.

În ceea ce privește acuratețea diagnosticului, colonoscopia este superioară celorlalte metode de investigare imagistică (CT, RMN, irigografie). Cu toate acestea, rata diagnosticului este influențată în proporție de peste 95% de calitatea pregătirii pacientului, fiind important ca intestinul să fie cât mai curat în momentul investigației.

De asemenea, în timpul efectuării colonoscopiei, medicul specialist poate preleva și probe de țesut pentru efectuarea unei biopsii sau pot fi îndepărtate excrescențe anormale, cum ar fi polipii.

Pentru colonoscopie este indicat ca pacientul să aibă recomandare din partea unui medic în urma unei consultații. Acesta poate fi medicul de familie, medicul internist, chirurg sau medicul gastroenterolog.

Colonoscopia poate fi efectuată ca screening pentru cancerul de colon, rectal sau colorectal dar și pentru diagnosticarea altor probleme de sănătate:

  • identificarea polipilor și îndepărtarea acestora;

  • evaluarea naturii polipilor sau a altor formațiuni anormale;

  • identificarea cauzelor unor modificări inexplicabile de digestie, tranzit intestinal, constipație cronică sau diaree;

  • evaluarea simptomelor de durere abdominală

  • stabilirea cauzei sângerărilor rectale sau a sângelui în scaun;

Cand este indicat să efectuăm o colonoscopie?

Este recomandat ca orice persoana cu vârsta de peste 45 de ani să efectueze colonoscopia o dată la 10 ani.  În cazul persoanelor care prezintă un risc crescut de cancer de colon sau rectal, ori au un istoric de familie în acest sens, este indicat ca investigația să fie repetată cu o frecvență mai mare, odată la 1-5 ani. Categoriile de persoane cu risc major sunt:

  • persoanele care suferă de boala inflamatorie intestinală;

  • persoane cu istoric familial de cancer la colon sau rectal;

  • persoanele cărora le-au fost îndepărtați polipi în timpul unei colonoscopii anterioare;

  • persoane cu antecedente de cancer de colon sau rectal;

  • persoane supraponderale, obeze, sedentare;

  • persoane consumatoare de tutun și de alcool.

De asemenea, colonoscopia este recomandată în următoarele situații:

  • prezența sângelui în scaun

  • tulburări de tranzit intestinal persistente (constipație, diaree și mai ales alternanța constipație/diaree)

  • dureri abdominale de cauza neprecizată, mai ales la persoanele de peste 45 ani

  • istoric familial de cancer la colon sau de tub digestiv, precum și istoric de polipi colonici

  • markeri tumorali cu valoare peste normal (CEA, CA 19-9)

  • screening în scopul prevenției sau descoperirii precoce a unui posibil cancer colonic, respectiv polipi colonici.

Tipuri de colonoscopie

Exista mai multe tipuri de colonoscopie. Medicul o va recomanda pe cea mai potrivită pentru fiecare pacient.

Colonoscopie parțială

Cunoscută și sub denumirea de rectosigmoidoscopie, colonoscopia parțială examinează exclusiv partea inferioară a colonului - rectul și colonul sigmoid. Fiind o procedură mai puțin invazivă, aceasta se efectuează, în general, fară anestezie/sedare.

Colonoscopie totală

Colonoscopia totală implică examinarea întregului colon și se poate efectua cu sau fară sedare.

Colonoscopie virtuală

Colonoscopia virtuala este, de fapt, o tomografie computerizată, aceasta permițând medicului să vadă imagini din interiorul colonului fară a se introduce un colonoscop în intestinul gros.

Este dureroasă colonoscopia?

Ca urmare a introducerii în colon a colonoscopului și a unei cantități de aer sau CO2 care ajută la destinderea colonului pentru examinare, colonoscopia este dureroasa pentru unii pacienți, mai ales dacă procedura se realizează fară sedare. De asemenea, pentru pacienții care au avut diferite intervenții chirurgicale la nivel abdominal sau la cei cu un prag de sensibilitate la durere mai ridicat, investigația poate fi și mai neplăcută.

Pot efectua o colonoscopie cu anestezie?

Colonoscopia poate fi efectuată cu analgosedare (administrarea intravenoasă a unor substanțe cu efect de relaxare și diminuare a durerii) sau, atunci când este cazul, cu sedare profundă (administrare intravenoasă a unor medicamente care induc un somn profund). Pacientul își revine din anestezie la scurt timp după terminarea procedurii, rămânând sub supraveghere 20-60 min, după care poate pleca acasă însoțit de un aparținător.

Imediat după efectuarea unei colonoscopii cu anestezie, pacientului îi este interzis să conducă autovehicule sau să efectueze diferite activități ce necesită atenție sporită (de ex, manipularea utilajelor).

Cum se desfășoară o colonoscopie?

Procedura se desfășoară în prezența medicului specialist și a unui anestezist, dacă pacientul efectuează o colonoscopie cu anestezie parțială sau totală. Durata totală a unei colonoscopii este de 30 - 60 de minute.

În timpul procedurii, pacientul trebuie să stea întins pe un pat de spital, așezat pe o parte, cu genunchii la piept. Mai departe, medicul introduce colonoscopul în anus, prin rect, și apoi în colon, expandând volumul acestuia cu ajutorul unui canal de insuflație cu care tubul este dotat, prin care se introduce aer sau dioxid de carbon, pentru a obține imagini cât mai clare. Camera video dotată cu lumină și atașată de capul tubului va transmite imaginile din interiorul colonului pe un ecran pe care pot fi înregistrate.

Pregătirea pentru colonoscopie a pacientului

Pregătirea pentru colonoscopie trebuie realizată conform indicațiilor medicului specialist. Medicul care efectuează investigația trebuie informat despre bolile avute anterior, intervențiile chirurgicale și eventualul tratament medicamentos pe care îl luați în mod curent. În funcție de ora programării se poate stabili administrarea tratamentului curent. De asemenea, este important să informați medicul daca aveți alergii la anumite medicamente.

Alimente permise înainte de colonoscopie

Începând cu 7 zile înainte de colonoscopie, nu se consumă alimente bogate în fibre vegetale, semințe, cereale (musli), salată, sfeclă roșie, varză roșie, tomate, castraveți, struguri sau citrice, deoarece culorile acestora pot influența interpretarea rezultatelor procedurii.

Cu 4 zile înainte de colonoscopie se pot consuma următoarele alimente:

  • supa strecurată

  • iaurt

  • brânză de vaci

  • pâine alba (fară semințe)

  • carne slabă, fiartă sau grătar

Începând cu a 3-a zi înaintea efectuării procedurii, pacientul trebuie să urmeze o dieta lichidă:

  • supe simple, lichide;

  • cafea fără lapte sau frișcă;

  • ceai;

  • suc fară pulpă;

  • apă.

De asemenea, medicul va prescrie laxative în scopul curățării complete a colonului pentru efectuarea, în condiții optime, a procedurii. Aportul de alimente este oprit complet cu o seară înaintea efectuării procedurii.

Contraindicațiile colonoscopiei

În anumite situații, colonoscopia este contraindicată, cum ar fi în cazul pacienților care suferă de diverticulită. În cazul în care pacientul este suspect de diverticulită, se recomandă tomografia computerizată (CT) în loc de colonoscopie.

De asemenea, în cazul sarcinii, colonoscopia este contraindicată. Dacă procedura nu poate fi amânată după naștere, medicul poate lua decizia de a realiza colonoscopia chiar și unei femei însărcinate.

Colonoscopie - riscuri și complicații

Ca în cazul oricărei examinări, colonoscopia poate avea riscuri, fiind o procedură invazivă care presupune intubarea colonului și acțiunea asupra mucoasei colice. Deși cazurile în care apar complicații sunt rare, acestea pot fi:

  • alergii la medicamentele administrate

  • hemoragie post-polipectomie sau perforația colonului

  • hipoxia

  • deprimare cardiorespiratorie

  • deshidratare

  • alterarea stării de conștiență

  • insuficiență renală acută

  • nefropatie

  • rectoragii persistente

  • febră, frisoane sau durere abdominală severă

Programează-te pentru o colonoscopie

Te așteptăm în una din următoarele clinici Affidea:

Bucuresti - serviciu disponibil în clinica Affidea Fundeni
Valcea - serviciu disponibil în clinica Sanmed Valcea Imagistica

Clinici cu acest serviciu - Colonoscopie