RMN- Întrebări frecvente

Specialistii Affidea au raspuns celor mai frecvente intrebari despre RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) primite de la pacienti…

1. Este RMN-ul sigur?

”RMN-ul” este o investigație de imagistică medicală,  procedură atraumatică, noniradiantă iar până în prezent nu sunt cunoscute riscuri sau efecte secundare asociate rezonanţei magnetice nucleare.

Este recomandat ca să consultaţi înainte efectuării investigaţiei RMN fie medicul Dvs. personal/ de familie/ Specialist, fie medicul Affidea dacă sunteţi o femeie însărcinată, sau dacă de curând aţi suferit o intervenţie chirurgicală care a impus folosirea de elemente protetice din materiale metalice sau altele similare. Este de asemenea recomandat ca în cazul în care aţi fost supus unei intervenţii chirurgicale să se scurgă suficient timp pentru ca zona incizată să se vindece înaintea efectuării acestei investigaţii.

2. Ce se întâmplă în timpul investigaţie RMN ?

În vederea examinării veţi fi rugat/ă să vă aşezaţi pe masa de consultaţie care vă va oferi confortul maxim posibil. Vi se va înmâna un dispozitiv de alarmă pe care îl puteţi folosi pentru a  contacta radiooperatorul în timpul examinării în caz de necesitate. Pe întrega durată a examinării veţi auzi zgomote specifice de funcţionare ale aparatului. Acestea sunt zgomote normale de funcţionare ale aparatului. Pe întreg parcursul procedurii nu veţi simţi nici un disconfort, nici o durere. Aparatul este fix şi este deschis la ambele capete şi nu se poate închide accidental.

Vă vor fi înmânate – după caz – căşti de protecţie fonică şi puteţi să alegeţi dacă în timpul procedurii doriţi să ascultaţi muzică.

3. Este RMN-ul dureros ?

Absolut deloc. RMN este o procedura complet atraumatică, noniradiantă şi noninvazivă. Trebuie să puteţi să staţi nemişcat şi perfect culcat pe masa de consultaţie. Dacă nu puteţi îndeplini această condiţie, vă rugăm să comunicaţi acest aspect personalului Affidea, înaintea începerii investigaţiei.

4. Cât va dura un RMN ?

În cazul investigării unui singur segment al organismului Dvs. procedura durează aproximativ 15 minute. Trei segmente sau investigarea unui element osos va dura normal mai mult. Durata examinării depinde şi de tipul de examinării scontate – de ex. durează mult mai mult să obţii imagini de înaltă rezoluţie pentru secţiuni anatomice relativ mici.

5. Cum voi primi rezultatele ?

Medicul radiolog vă va pune la dispoziţie un raport medical în care va înscrie detaliile investigaţiei, rezultatele şi indicaţiile sale, pe care îl va adresa medicului Dvs. trimiţător.

6. Dacă sunt o persoană claustrofobă ?

Toate echipamentele RMN din cadrul Affidea România sunt aparate specifice cu deschidere mai mare decât cele standard, special pentru a preîntâmpina aceste situaţii. Înaintea procedurii veţi primi un buton de panică cu ajutorul căruia veţi putea opri investigaţia în cazul în care veţi constata probleme de acest gen.

7. Pot face un RMN dacă am proteză, implanturi dentare sau plombe ?

Da, în majoritatea acestor cazuri este posibilă efectuarea investigaţiei RMN.