Ai nevoie de o ecografie? În cadrul centrelor Affidea beneficiezi de investigații imagistice la standarde de calitate europene. Fă-ți chiar acum o programare la numărul 021 9338 sau prin intermediul formularului online, într-unul din cele 12 centre Affidea în care acest serviciu este disponibil!

Ce este ecografia?

Ecografia, sau ultrasonografia, este o metodă de imagistică medicală noninvazivă și nedureroasă, care utilizează ultrasunetele pentru a obține imagini ale diferitelor structuri anatomice și a diagnostica diferite afecțiuni ale sistemului digestiv, neurologic, cardiovascular, reproducător, endocrinologic. Cu ajutorul ecografiei pot fi determinate dimensiunile organelor interne, pot fi evaluate structurile interne ale organelor și evidențiate anumite leziuni, pe baza imaginilor obținute în timp real prin intermediul ultrasunetelor.

Principiul de funcționare al ecografiei se aseamănă cu cel al unui sonar sau al unui radar, constând în emiterea diferențiată a ultrasunetelor de către o sondă specială. Acestea sunt reflectate de către structurile anatomice atinse, apoi recepționate și codificate în tonuri alb-negru, care construiesc imaginile redate pe un monitor. Fiind vibrații mecanice cu frecvențe de peste 20.000 Hz, ultrasunetele sunt imperceptibile auzului uman și inofensive organismului.

Deși a fost utilizată pentru prima dată în anii ’50 ai secolului XX, această metodă imagistică a devenit populară abia după dezvoltarea computerelor. Ecografia nu se utilizează la examinarea oaselor și plămânilor, dar se folosește intensiv în ramura medicală a obstetricii, pentru localizarea placentei și stabilirea vârstei, poziției și dezvoltării fătului. De asemenea, imaginile ecografice se folosesc și în alte specialități medicale, contribuind la stabilirea unui diagnostic rapid:

  • cardiologie – contribuie la diagnosticarea anumitor afecțiuni precum insuficiența cardiacă sau valvulopatii (funcționarea defectuoasă a valvelor inimii)
  • ginecologie și obstetrică – permite vizualizarea și evaluarea uterului, ovarelor și afecțiunilor acestora, precum fibromul uterin sau chisturi. În obstetrică permite monitorizarea dezvoltării fătului și poate detecta anumite malformații congenitale
  • medicina de urgență – ecografia este utilizată în cazul urgențelor precum hemoperitoneul (acumularea de sânge în cavitatea peritoneală, în zona abdomenului) sau tamponadă cardiacă (acumulare anormală de lichid, puroi sau cheaguri de sânge în pericard, un sac fibro-seros care învelește inima)
  • blocul operator – ecografia ajută la ghidarea precisă a acului pentru injectarea anestezicelor locale, în special în jurul țesuturilor nervoase
  • medicină internă și gastroenterologie – permite diagnosticarea bolilor hepatice precum ciroză, steatoză sau cancer hepatic, a pancreatitelor (pancreatită cronică, chisturi, tumori), calcuri biliari, colecistită, calculi sau tumori renale
  • neurologie – permite evaluarea fluxului sanguin la pacienții cu risc cardiovascular crescut
  • urologie – permite diagnosticarea afecțiunilor precum adenomul de prostată
  • ecografie intervențională – permite ghidarea biopsiilor pentru prelevarea de țesut din diferite organe, drenarea abceselor, injectarea unor substanțe cu scop terapeutic (antibiotice, citostatice), tratamentul unor tumori prin energie termică țintită, tratamentul cataractei sau litotripsie (spargerea calculilor)

La ora actuală, ecografia este o metodă de investigație imagistică tot mai utilizată, fără de care diagnosticul multor afecțiuni medicale și chirurgicale nu ar fi posibil. De asemenea, aceasta reprezintă principala metodă de screening în medicină, datorită avantajelor pe care le oferă: obținerea rapidă a unui diagnostic pozitiv sau de excludere, lipsa de nocivitate, lipsa restricțiilor cu privire la repetarea examinării într-o anumită perioadă de timp, obținerea de planuri multiple și diferite de examinare ale aceluiași organ, precum și prețul redus de cost și întreținere.

Care sunt tipurile principale de tehnologii utilizate de ecografie?

În funcție de tehnologia utilizată, ecografia poate fi de mai multe tipuri:

Ecografie 2D (bidimensională)

Cele mai multe investigații ecografice se realizează în modul bidimensional, ecografia 2D permițând vizualizarea anumitor secțiuni ale organelor, la diferite niveluri și obținerea unor imagini clare ale structurilor interne.

Ecografie 3D (tridimensională)

Ecografia 3D presupune captarea mai multor planuri de scanare bidimensionale (2D) și reconstrucția unei imagini complete a organelor interne. Așadar, ecografia 3D este o metodă de achiziție, vizualizare, analiză și stocare a datelor obținute din imagini 2D, care sunt ulterior cumulate cu scopul de a fi analizate și procesate.

Ecografie 4D

Utilizând o tehnologie superioară ecografiei tridimensionale, ecografia 4D permite vizualizarea organelor interne în timp real. Astfel, în timpul ecografiei 4D sunt captate până la 40 de volume/secundă, obținându-se o imagine 3D în timp real care permite vizualizarea facilă a unei anumite regiuni sau structuri ale corpului.

Care sunt principalele tipuri de ecografie în funcție de zona investigată?

În funcţie de zona corpului care este examinată, ecografia se clasifica în mai multe categorii şi poate depista anumite afecţiuni ale structurilor interne:

Ecografie abdominala

În funcție de zona de interes pentru care se realizează examinarea, ecografia abdominala se împarte în doua categorii:

  • Ecografie abdominala superioara – vizează organe precum ficatul, stomacul, căile biliare, splina, pancreasul, rinichii, vezica biliară)
  • Ecografie abdominala inferioara sau ecografie pelvina – în cazul femeilor, vizează organe precum ovarele, uterul, colul uterin, vezica urinară, trompele uterine; în cazul bărbaților, ecografia pelvina se utilizează pentru a observa vezica urinară, prostata și veziculele seminale (ecografie testiculara).

În timpul ecografiei abdominale inferioare, sonda poate fi plasată atât pe abdomen, cât și în interiorul organismului pentru imagini de o claritate mai mare. În cazul bărbaților, sonda poate fi introdusă în rect pentru a se investiga prostata (ecografie transrectala), în timp ce la femei este introdusă în vagin pentru examinarea organelor genitale.

Ecografie mamara

În cazul în care la palparea sânilor sunt depistați noduli, modificări de consistență sau la nivelul pielii, roșeață sau scurgeri mamelare, se recomandă efectuarea unei ecografii mamare.

Ecografia de san trebuie efectuată între ziua a 3-a și ziua a 10-a a ciclului menstrual. Pentru a depista în timp util modificări de structură mamară, chisturi sau noduli de tip malign, este recomandată autoexaminarea lunară a sânilor, precum și efectuarea anuală a unei ecografii mamare.

Ecografie transvaginala

Ecografia transvaginala este o metodă de investigație imagistică ce permite examinarea organelor reproductive feminine (uter, ovare, col uterin și vagin), cu ajutorul unei sonde care este introdusă în vagin.

Reprezintă o metodă imagistică de examinare a organelor reproductive feminine (uter, ovare, col uterin și vagin). Ecografia transvaginală trebuie efectuată cu vezica urinară goală și are rolul de a depista și evalua afecțiuni ale endometrului, posibile chisturi, fibroame uterine, dureri pelvine sau sângerări cu cauza nespecifică, precum și anumite tipuri de infertilitate.

De asemenea, ecografia transvaginala are un rol foarte important în depistarea mai multor de tipuri de cancer, precum cel ovarian, de col uterin sau de endometru.

În general, ecografia transvaginala poate fi efectuată în orice moment al ciclului menstrual, cu următoarele excepții:

  • pentru stabilirea grosimii endometrului se recomandă efectuarea ecografiei transvaginale în ziua 22 a ciclului menstrual
  • pentru evaluarea unor polipi endometriali, ecografia trebuie efectuată după menstruație
  • pentru evaluarea unor chisturi ovariene, este recomandat ca ecografia transvaginala sa fie efectuată în cea de-a doua săptămână a ciclului menstrual

Ecografie în sarcina

Ecografia este singura metodă imagistică prin care se poate vizualiza fătul fără a-l expune la radiații şi care permite identificarea in timp util a unor potențiale anomalii fetale. În timpul sarcinii sunt efectuate ecografii în etapa embrionară și cea fetală:

  • ecografia embrionară – se efectueaza in primele 10 săptămâni de sarcină, avand rolul de a confirma sarcina și poziția sa (intrauterină sau extrauterină)
  • ecografia fetală

Atunci când sarcina se afla în etapa fetală, investigația poartă numele de morfologie fetala, fiind necesară efectuarea a cel puțin o ecografie în fiecare trimestru. Astfel, se recomandă:

  • morfologie fetala trimestrul 1 – săptămânile 11-14
  • morfologie fetala trimestrul 2 – săptămânile 20-24
  • morfologie fetala trimestrul 3 – săptămânile 30-32

Cum se desfăşoară examinarea ecografică și cât durează?

În mod normal, o investigaţie ecografică se desfăşoară pe parcursul a 20 de minute. Pe durata desfăşurării examinării, pacientul este aşezat pe spate, cu abdomenul dezgolit. În vederea efectuării investigaţiei ecografice, pe zona de interes a corpului pacientului va fi aplicat un gel cu rolul de a permite propagarea undelor ultrasonice între sonda de investigaţie a aparatului şi corpul uman. Ulterior, medicul va aşeza sonda pe abdomen sau în zona pelvină şi va apăsa uşor, în timp ce va deplasa sonda pe zonele respective pentru a vizualiza structurile interne.

Pentru ecografia transvaginală, pacienta se va aşeza pe spate, ţinând genunchii îndoiţi şi uşor depărtaţi, fiind folosită o sondă endocavitară care va fi introdusă în vagin.

Prin baleierea cu ajutorul sondei (transductor) ultrasonografice se vor obţine imagini ale organelor interne care vor fi apoi preluate şi interpretate de un sistem de calcul performant, în timp real (imediat).

Pregatirea pacientului pentru ecografie

Pentru anumite tipuri de ecografie este necesară pregătirea pacientului înainte de procedură. De exemplu, pacientul poate fi rugat să bea câteva pahare cu apă înaintea examinării propriu-zise în cazul ecografiei generale, abdominale sau pelvine.

Programarea pentru ecografie generală, abdominală sau pelvină se poate face la minim 3 zile de la efectuarea unei examinări radiologice cu bariu sau irigografie.

Instrucţiunile specifice fiecărui tip de examinare ecografică vor fi comunicate de personalul specializat Affidea fiecărui pacient în parte, ţînând cont de specificitatea investigaţiei şi a afecţiunii examinate.

Cât este de sigură investigaţia ecografică?

Investigaţia imagistică ecografică este total noninvazivă, atraumatică şi noniradiantă, neexistand efecte secundare asupra pacientului.

Un membru al echipei de specialişti Affidea va oferi pacientului consultanţa necesară cu privire la particularităţile acestei investigaţii.

Ce trebuie să poarte pacientul în timpul ecografiei?

Examinarea se va face direct pe corpul pacientului, caz în care i se va solicita expunerea zonei pentru examinare.

Programează-te pentru o ecografie

Te așteptăm într-unul din următoarele centre Affidea:

Bucuresti – serviciu disponibil în centrele Affidea-Hiperdia Ritmului, Affidea-Hiperdia Piata Sudului, Affidea Fundeni
Timisoara – serviciu disponibil în centrul Affidea-Hiperdia Timisoara
Satu Mare – serviciu disponibil în centrul Affidea-Hiperdia Satu Mare
Cluj – serviciu disponibil în centrele Affidea Cluj și Affidea-Hiperdia Cluj
Brasov – serviciu disponibil în centrul Affidea-Hiperdia Brasov Carpatex 1
Galati – serviciu disponibil în centrul Affidea-Hiperdia Galati
Valcea – serviciu disponibil în centrul Sanmed Valcea Clinica
Petrosani – serviciu disponibil în centrul Affidea Petrosani
Arad – serviciu disponibil în centrul Affidea Arad